• vineri, 27 februarie 2015

    Geneză


    Din coasta serilor târzii
    țâșnește versul revolut;
    durerile și plânsul mut
    le modelez în poezii.

    Precum din bulgărul de lut,
    amfore iscă un olar,
    ia frumuseți de chihlimbar
    orice cuvânt: un nou născut.

    Din coasta serilor târzii:
    când gângurit, când râs de prunci,
    pe care-n lume îi arunci
    ca să aduci o altă zi.



    sâmbătă, 7 februarie 2015

    Ce mi-a plăcut de la Rilke

    Crâmpeie
    Scrisori către un tânăr poet (Rainer Maria Rilke)

    ”Întrebați dacă versurile sunt bune. Mă întrebați pe mine. Înainte ați întrebat pe alții. Le trimiteți unor reviste. Le comparați cu alte poezii și vă neliniștiți când anumite redacții vă refuză încercările. Deci (pentru că mi-ați permis a vă da sfaturi), vă rog să renunțați la toate astea. Nu faceți decât să iscodiți lumea din afară, și asta mai cu seamă acum n-ați avea voie să faceți! Nimeni nu vă poate sfătui sau ajuta.Nimeni!Nu există decât o singură cale. Cufundați-vă  în dumneavoastră înșivă. Cercetați cauza ce vă îndeamnă să scrieți; cercetați dacă această cauză  își întinde  rădăcinile până în locul cel mai adânc al inimii; recunoașteți, față de dumneavoastră înșivă, de-ar trebui să muriți dacă vi s-ar interzice să scrieți. Mai cuseamă asta: întrebați-vă în ora cea mai de taină a nopții: trebuie să scriu?Răscoliți-vă după un răspuns adânc. Și dacă ar fi să sune a încuviințare, dacă aveți voie să întâmpinați această întrebare serioasă cu un simplu și răspicat "trebuie", atunci clădiți-vă viața după această necesitate; viața trebuie să devină până în miezul orei celei mai indiferente și minore, semn și mărturie a acestei dorințe vii.

    (…)Nu scrieți poezii de dragoste, ocoliți mai întâi formele prea uzuale și obișnuite: sunt cele mai dificile, căci e nevoie de o putere mare și coaptă spre a da ceva personal acolo unde sunt cu duiumul creații bune și în parte strălucite ale tradiției. De aceea salvați-vă de la motivele generale spre acelea pe care vi le oferă cotidianul dumneavoastră. Zugrăviți-vă tristețile și dorințele, gândurile trecătoare și credința într-o frumusețe - oricare ar fi ea - zugrăviți toate acestea cu o sinceritate profundă, tainică și smerită și folosiți spre a vă exprima obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră și obiectele aducerii aminte. Dacă cotidianul dumneavoastră vi se pare prea sărac, nu-l învinuiți; învinuiți-vă pe dumneavoastră, spuneți-vă că nu sunteți destul de poet ca să-i deșteptați bogățiile, căci pentru cel ce creează nu există  nici sărăcie, nici loc sărac sau indiferent. și chiar dacă ați fi într-o pușcărie ale cărei ziduri n-ar lăsa să pătrundă  în simțurile dumneavoastră nici unul din zgomotele lumii - nu v-ar rămâne,chiar și atunci, copilăria? Această de neprețuit, regească bogăție, acest tezaur al aducerilor aminte. Încercați să ridicați senzațiile cufundate în adâncul acestui trecut îndepărtat; personalitatea vi se va întări, singurătatea vi se va lărgi și va deveni o încăpere în amurg, de care va rămâne departe zgomotul celorlalți. Și dacă, din această îndreptare spre interior, din această adâncire în propria lume, vor apărea versuri, atunci nu vă veți gândi să întrebați pe cineva dacă sunt versuri bune. Nici nu veți face încercarea să interesați reviste pentru aceste lucrări; căci veți vedea în ele posesia dumneavoastră dragă și firească,o bucată și o voce a vieții dumneavoastră. O operă de artă este bună dacă a apărut din necesitate. Originea sa dă aprecierea; alta nu există(...) Poate însă, după coborârea în adâncul și solitudinea dumneavoastră, va trebui să renunțați la a deveni poet (ajunge, după cum vă spun, să simți că ai putea să trăiești fără să scrii, ca să nu ai voie să o faci). Chiar și atunci această reculegere nu va fi fost în zadar. De aici încolo viața dumneavoastră o să găsească în orice caz drumuri personale; și ca ele să fie bune, bogate ori largi, asta v-o doresc mai mult decât v-o pot spune.”

    joi, 5 februarie 2015

    Elan

    Astfel,cu fiecare ceas,
    se pare ca ma duc si eu;
    cu cate-un vis (cand mi-a ramas),
    ma ratacesc de Dumnezeu.

    Si pentru fiecare fir de vant
    si de furtuni ce-nfrunt pe drum,
    si orice dor ce mi-am infrant,
    intreaga vina imi asum.

    In mine avanturi frante plang
    sfidand eroicu-mi elan-,
    si astfel,de ani si ani tot strang
    crini secerati de uragan.

    Un strop de roua, cand si cand,
    urca prin vene noi puteri
    in trunchiul marului flamand
    si insetat de mangaieri.

    Deprind furtunile sa-nfrunt
    si dreapta cale din rascruci,
    iara pe umeri cat mai sunt,
    sa port oricat de multe cruci.

    Discutabilă identitate

    Pentru mine nu exista un maine real:
    viitorul,ca pestele printre degete-mi scapa
    intr-un perfid de tot,invizibil canal
    unde nadejdile sinucigase se-ngroapa.

    Nici in prezent nu ma aflu,cat caut!
    sa ma fi ascuns de voi si de mine?
    Iata,noptile iau cand chip de cantec de flaut,
    cand de buha,a cobe venind din ruine.

    Din secvente de pelicula incoerente,
    EU-l incerc sa-mi adun,poate-poate...
    Am aflat ceva vagi semnalmente
    dindiscutabila mea-pana azi-identitate.

    Libertate înseamnă

    sa fiu eu si cu mine-, si numai atat-,
    nimic sa nu stiu,sau totul,voi
    nimic sa imit,iar solitudinea-n doi
    sa nu-mi faca greata nici stari de urat;

    a avea tupeul sa spun pe sleau
    lucrurilor,-fara sa-mi cer iertare
    cuvintelor, care razna o iau,
    cumva,cand mi-ati picurat mercur in mancare;

    si-a fi fericita s-adorm,far' macar
    sa-ncerc in oceanul nocturnei taceri
    sa caut epava timpului ieri
    putregaind intr-o fila de calendar.

    De-o vreme, plouă cu melancolie...

    De-o vreme,cu melancolie plouă...
    iubitule îți dăruiesc un vals,
    în seara asta când tot sună fals,
    și-am rupt o poezie pe din două,

    ca pe un măr sau poate portocală-
    ție și mie,-câte-o jumătate,
    să ne mințim cât încă se mai poate
    și nu primim o notă la Morală.

    Steaua,câtă mi-a rămas

    Si visam alaltaieri
    ca-ntindeam bratul spre cer
    si-ncercam sa fur o stea
    ca sa fie doar a mea,

    dar vazui ca luna plange-,
    plangea lacrima de sange-,
    si-mparții steaua-mi cu ea.

    Si-asa,partea mea de stea-
    steaua cata mi-a ramas-
    ma-nsoteste ceas de ceas:
    jumatate de noroc
    (arza-mi-ai noroace-n foc!)

    Distihuri

    * Si totusi poezia poate fi
    eforul prelungirii in copii.

    *Cu doar o floare poti sa mangai
    ridurile iubirii-mi celei dintai.

    *In al orelor de plumb zbor frant
    ne regasim faptura de pamant.

    *In parcul tacutelor ganduri
    e loc de romantica pace.

    *Rola amintirii o derulam la ceas
    tarziu-, cand ne restituim tacerii.

    Regret

    Cu larima rece mai piere un vis;
    tacutul suspin il cere inapoi,
    menite insa toate-s sa fuga din noi
    si sa se-afunde zilnic in abis.

    Dar stearsa mea viata cuprinde nemurirea-
    deplin este eternul in calmele secunde.
    Melodic cadentata durerea se ascunde
    cand misticile taine le canta doar iubirea.

    Poetul

    pasager aparte
    in trenul amintirilor-lacrimand sange,
    citeste-un sonet din Petrarca si plange.

    Miresme de lacrimă pură

    Miresme de lacrima pura
    pe sufletul trist se depun;
    suspinul palpita cerand o masura
    ivitelor ganduri ce-n mine apun.

    Ma-njunghie o raza de dor
    in ceasul tacerii-ndraznete
    cand clipele striga si mor
    sub bolta iubirii razlete.

    O scrisoare uitata-n sertar
    ma cheama-napoi,in trecut,
    cioplind vise vopsite in var
    din obositul meu lut.

    Arbore genealogic

    Ram subtire al unui lepadat smochin,
    neingrijit de mana vreunui gradinar,
    am venit pe lume umbra doar sa tin
    taranii unde ploaia cade noaptea doar.

    Ajun de sărbători

    E tata azi înstrăinat de noi
    și mama plânge singură acasă,
    e-o sărbătoare ce se vrea în doi
    dar nimeni nu-i la masă.

    Un felinar e-aprins într-un ungher
    și două crengi de brad stau atârnate;
    eu, taciturn, în gol de gânduri, sper
    că Cel de Sus le-o-nfăptui pe toate.

    Belșug ar fi în casă, de socoți,
    că-n ziua de Crăciun am fi cu toți.

    Parfumul nădejdii

    Parfumul nadejdii
    mi s-a-mbibat pana si-n straiul cuvintelor.

    Consonante vocale
    dau iz de floare de camp.

    La marginea lumii, astept
    briza uscata ce-aduce uitarea.

    Gunoi

    Zilele vietii-mi:gramezi de mizerii;
    dupa un timp le arunc la gunoi.
    Cat e Doamne de rau cand nu vin gunoierii
    si-mi da-n gand sa-mi aduc murdaria-napoi.

    Triste zile de betie

    Pustii si triste zile de betie grava
    navalesc sa ma sfasie si sa ma-mparta-
    totul, pana ce cade seara suava
    ce ma mantuie si-a carnii nepricepere iarta.

    Cântec (imnul Liceului Victor Babes)

    Cand din muguri ce palpita
    parfum de inceput se-nalta
    adie avantul spre elita
    si romantata cutezanta.

    Dar cate-esente au filtrat
    ai nostri mentori exigenti
    si cati ilustri au sculptat
    din ratacitii adolescenti!

    Savantul Babes e strabun
    liceenilor de-acum;
    din cer vegheaza taciturn
    acest deschizator de drum.

    Prizonier la un taifas

    Zbucium toarnă ploaia-n mine
    și mă fulgeră, dând glas,
    nopții albe ce mă ține
    prizonier la un taifas.

    Nonșalanță

    Valsul cuvintelor mi-a dezgolit, îndrăzneț,
    genunchiul sufletului huiduit;
    pe cei ce mă aclamă nu pun preț,
    jignirea, cu iertare-am varuit.