Crâmpeie
Scrisori
către un tânăr poet (Rainer Maria Rilke)
”Întrebați dacă
versurile sunt bune. Mă întrebați pe mine. Înainte ați întrebat pe alții. Le
trimiteți unor reviste. Le comparați cu alte poezii și vă neliniștiți când
anumite redacții vă refuză încercările. Deci (pentru că mi-ați permis a vă da
sfaturi), vă rog să renunțați la toate astea. Nu faceți decât să iscodiți lumea
din afară, și asta mai cu seamă acum n-ați avea voie să faceți! Nimeni nu vă
poate sfătui sau ajuta.Nimeni!Nu există decât o singură cale. Cufundați-vă în dumneavoastră înșivă. Cercetați cauza ce
vă îndeamnă să scrieți; cercetați dacă această cauză își întinde
rădăcinile până în locul cel mai adânc al inimii; recunoașteți, față de
dumneavoastră înșivă, de-ar trebui să muriți dacă vi s-ar interzice să scrieți.
Mai cuseamă asta: întrebați-vă în ora cea mai de taină a nopții: trebuie să
scriu?Răscoliți-vă după un răspuns adânc. Și dacă ar fi să sune a încuviințare,
dacă aveți voie să întâmpinați această întrebare serioasă cu un simplu și
răspicat "trebuie", atunci clădiți-vă viața după această necesitate;
viața trebuie să devină până în miezul orei celei mai indiferente și minore,
semn și mărturie a acestei dorințe vii.
(…)Nu scrieți poezii de
dragoste, ocoliți mai întâi formele prea uzuale și obișnuite: sunt cele mai
dificile, căci e nevoie de o putere mare și coaptă spre a da ceva personal
acolo unde sunt cu duiumul creații bune și în parte strălucite ale tradiției.
De aceea salvați-vă de la motivele generale spre acelea pe care vi le oferă
cotidianul dumneavoastră. Zugrăviți-vă tristețile și dorințele, gândurile
trecătoare și credința într-o frumusețe - oricare ar fi ea - zugrăviți toate acestea
cu o sinceritate profundă, tainică și smerită și folosiți spre a vă exprima
obiectele ce vă înconjoară, imaginile viselor dumneavoastră și obiectele
aducerii aminte. Dacă cotidianul dumneavoastră vi se pare prea sărac, nu-l
învinuiți; învinuiți-vă pe dumneavoastră, spuneți-vă că nu sunteți destul de
poet ca să-i deșteptați bogățiile, căci pentru cel ce creează nu există nici sărăcie, nici loc sărac sau indiferent.
și chiar dacă ați fi într-o pușcărie ale cărei ziduri n-ar lăsa să
pătrundă în simțurile dumneavoastră nici
unul din zgomotele lumii - nu v-ar rămâne,chiar și atunci, copilăria? Această
de neprețuit, regească bogăție, acest tezaur al aducerilor aminte. Încercați să
ridicați senzațiile cufundate în adâncul acestui trecut îndepărtat;
personalitatea vi se va întări, singurătatea vi se va lărgi și va deveni o
încăpere în amurg, de care va rămâne departe zgomotul celorlalți. Și dacă, din
această îndreptare spre interior, din această adâncire în propria lume, vor apărea
versuri, atunci nu vă veți gândi să întrebați pe cineva dacă sunt versuri bune.
Nici nu veți face încercarea să interesați reviste pentru aceste lucrări; căci
veți vedea în ele posesia dumneavoastră dragă și firească,o bucată și o voce a
vieții dumneavoastră. O operă de artă este bună dacă a apărut din necesitate.
Originea sa dă aprecierea; alta nu există(...) Poate însă, după coborârea în
adâncul și solitudinea dumneavoastră, va trebui să renunțați la a deveni poet
(ajunge, după cum vă spun, să simți că ai putea să trăiești fără să scrii, ca
să nu ai voie să o faci). Chiar și atunci această reculegere nu va fi fost în
zadar. De aici încolo viața dumneavoastră o să găsească în orice caz drumuri personale;
și ca ele să fie bune, bogate ori largi, asta v-o doresc mai mult decât v-o pot
spune.”
Neostoit, al vieții drum
